
M-am trezit, am ajutat la deschiderea pleoapei rotative a golului de interior, să i se profileze mai bine marginea de lemn pe albastru, în funcţie de toanele şi tonurile zilei… Am rămas cu ochii în soare, aşteptând ca norul ăla răzleţ, din partea de sus, să îmi cadă cu tronc, să îmi pice în trapă ca un personaj inutil dispărând în subsolul unei scene; cred că m-am trezit cam târziu, a ieşit prea mult din cadru ca să îl mai pot prinde cu privirea… Nu-i nimic, va veni seara şi voi închide prăvălia, voi trage capacul de sticlă după mine. Voi pune capac la toate.
postat de T.